<aside> 💡 ( Departe )

</aside>

aici e-aşa departe, dar pentru noi aproape secundele par mate şi-uităm de toţi şi toate. ne afundăm în muncă şi-n prietenii de noapte căutăm fericirea în gânduri aberante.

trăim în bucla asta ce o numim rutină : zâmbim să treacă ziua, ca noaptea iar să vină! ne scriem AMR-ul pe foi îmbătrânite şi ne-ascundem sub măşti uzate, ‘ngălbenite.

iar tu cel de acolo crezi c-am avut noroc să plecăm prea departe de toţi ce la un loc însemnau o familie, prietenii de-o viaţă acum totu-i departe, la prea mare distanţă.

ne-ascundem ochii-n pernă când ştim că o să vină acele lacrimi calde pe-obraji reci fără vină şi încercăm într-una din zori să construim un viitor mai altfel, în care să zâmbim.

şi da, suntem departe. şi poate ne-am schimbat. poate distanţa asta ne-a deformat treptat. poate părem mai reci. poate gândim altfel. dar tot aceeaşi suntem şi iubim tot la fel.

îmi iubesc ţara, blocul şi scara lui murdară! iubesc autobuzul şi şcoala generală! iubesc fântâna, parcul şi gara cea din vale iubesc tot ce-i acolo chiar de-s departe tare.


📅 04/09/2016