→ si cum mi-am luat in sfarsit specialitatea mult visata, Dermatologia

De ce ai ajuns pe aceasta pagina?

Probabil ca esti acolo unde eram eu acum cativa ani. Inveti. Depui efort. Esti serios. Si totusi, undeva in spatele mintii, iti pui intrebarea pe care nimeni nu vrea sa o rosteasca cu voce tare:

"Oare e suficient ce fac eu?"

Iti spun sincer: cand eram in anul 6, si eu credeam ca da.

Capitolul 1 - Primul examen.

764 de puncte. Am invatat cum invata oricine — cateva pagini pe zi, in ritmul meu, convins ca efortul depus e suficient. Visul meu era Dermatologia. De cand am intrat la medicina, nu imi dorisem altceva. Rezultatul? 764 de puncte.

Dermatologia se luase peste tot in tara cu punctaje mai mari. Am mers pe optiunea numarul 2: Psihiatria. O specialitate pe care o recomand din toata inima — dar undeva inauntrul meu stiam ca nu e locul meu.

Visul nu dispăruse. Doar fusese amanat.

Capitolul 2 - Intrebarea care a schimbat totul

Prin martie, cand deja eram hotarat ca vreau sa dau a 2-a oara, mi-am pus o intrebare simpla:

"Ce am facut eu gresit? Si ce au facut altii mai bine?"

Nu era o intrebare retorica. M-am dus direct la colegi care luasera peste 850 si i-am intrebat. Toti aveau doua lucruri in comun: facusera grilele din anii trecuti si depusesera mult mai mult efort decat mine. Atat. Niciun secret magic. Nicio metoda revolutionara.

Capitolul 3 - Proiectul de 3 luni

Atunci mi-a venit ideea. Am luat toate grilele date la examenele de rezidentiat anterioare si am scris la fiecare varianta de raspuns DE CE e gresita — nu doar ca e gresita.

Am subliniat in carti exact paragrafele din care s-au dat grilele. De ce? Pentru ca grilele se repeta. Sau daca nu se repeta exact, sunt foarte asemanatoare. Si cand stii de ce o varianta e gresita, nu poti fi pacalit de o formulare usor diferita. Timp de 3 luni, acesta a fost proiectul meu. Iar in timp ce lucram la el, am mai trecut o data prin toata materia — fara sa simt ca "invat". Pur si simplu intelegeam.

Capitolul 4- Rezidentiatul este un Maraton, nu un sprint

Din iulie, am inceput sa invat serios. Program zilnic, fara zi de pauza. Dar — si asta e important — doar 4 ore pe zi, cronometrat. La biblioteca sau la cafenea stateam 6-7 ore. Mancam, mai beam o cafea, mai stateam pe telefon. Sunt om, nu robot. Dar cele 4 ore cronometrate erau 4 ore reale — fara telefon, fara distrageri, fara privit pe geam. Incearca si tu sa te cronometrezi. O sa fii surprins cat de greu e sa ajungi la 4 ore adevarate. Am decis sa invat asa ca sa nu intru in burnout. Pentru ca rezidentiatul e un maraton, nu un sprint. Acum te-ai intreba? Dar cum ai avut timp de toate astea? Nu erai la psihiatrie? Ba da. Dar am avut noroc de niste indrumatori intelegatori si buni la suflet care m-au înțeles si m-au lasat mai usor, ca sa imi pot urma visul.

Capitolul 5 - Ziua examenului

Luna noiembrie. Cu cateva zile inainte de examen, simularile aratau 850, uneori 870. Ma simteam increzator si simteam ca reusita e aproape.